Victor e şi el un pisoi al străzii.
Povestea lui e în câteva cuvinte aici. Alte câteva cuvinte vă mai spun eu dincoace. Eram la serviciu când am văzut postul despre el pe orasulanimalelor.ro. Ce să fac? Ce să mai fac? Aveam deja o pisica, Ari, destul de dificilă pentru că e oarbă şi deci mai delicată plus că tocmai aflasem că sunt însărcinată. Am citit despre toxoplasmoză, ştiam ca nu e bine să ai şi pisici şi copil mic. Mă rog, ştiam greşit aşa cum majoritatea ştie. Toxoplasmoza se capătă dacă intri în contact cu fecalele de pisici care consumă carne crudă, de la fructe nespălate sau carne care nu e bine gătită. Aşa că eram mai degrabă în pericol din cauza obiceiului meu prost de a nu spăla fructele decât din cauza pisicii mele vaccinată care mânca doar cronţănele. Oricum eram rezervată, părea tare complicat, îmi tot ziceam las’ că îşi găseşte şi Victor căsuţa lui. Tot intram din 5 în 5 minute pe blog să văd dacă îl vrea cineva.
Apoi la sfârşitul săptămânii am fost cu GIA la Palatul Copiilor la un eveniment legat de Ziua Mondială a Animalelor. Au fost aduse animăluţe spre adopţie: căţei şi pisici, toate naţiile, unii mai drăguţi decât alţii. A fost o zi bună, multe animale au fost adoptate. A fost şi Victor adoptat. De mine. Nu mai ştiu exact cum, de ce, când, hormonii or fi fost de vină, cert e că la câteva zile Victor a venit la noi acasă, vaccinat. Poze cu el mic, timid şi sperios vedeţi la linkul de mai sus. Poze cu Victor mare, foarte mare, gras superb şi leneş vedeţi mai jos:
Aaaa şi numai oficial îi spunem Victor, acasă îl cheamă Ţuţu, Ţuţinovici, Ţuţilă sau Frumuseţe rară. Pe Matilda o ştiţi, e şi ea o pisică mică.
Pe data viitoare despre altă pisică. Mai sunt. Vreo 5 măcar.
Pupat
